Întrebări importante…

şi răspunsuri pe măsură

La început nu a fost aşa!

Cum s-au înmulţit oamenii de la Adam şi Eva dacă urmaşii lor erau fraţi?
Dumnezeu le-a dat primilor oameni porunca să se înmulţească şi să umple pământul.
Primele căsătorii au avut loc între fraţi. Adam a avut şi fii şi fiice. La început nu s-a considerat incest şi nici consangvinizare. Această situaţie nu a reprezentat o problemă. Când Dumnezeu porunceşte aşa ceva, nu sunt probleme, pentru că El ştie ce zice şi ce face.
Prima căsătorie, în afară de cea a lui Adam şi Eva, a fost a lui Cain, fiul lor:

Geneza 4:17. „Cain s-a împreunat cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate, şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh.

Cain s-a împreunat cu nevastă-sa?… Menţionarea dintr-o dată a soţiei lui Cain nu dă naştere la nici o problemă. Cap. 5,4 declară că Adam „a născut fii şi fiice”, în afară de cei trei fii ale căror nume sunt redate.

Geneza 5:3-4 „La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.”

Primii locuitori ai pământului nu aveau altă alegere decât să ia în căsătorie pe fraţii şi surorile lor, în scopul de a împlini porunca divină „creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul” (vezi Fapte 17,26). Faptul că obiceiul s-a practicat timp îndelungat se vede, de exemplu, în căsătoria lui Avraam cu sora sa vitregă, Sarai. Isaac se căsătoreşte cu o rudă adusă de la sute de kilometri depărtare, din casa fratelui său şi a tatălui său. Iacov se căsătoreşte cu verişoarele sale, Lea şi Rahela (şi exemplele pot continua)

Astfel de căsătorii (în familie) au fost mult mai târziu interzise (vezi Levitic 18,6-17).

Leviticul 18:6  „Nici unul din voi să nu se apropie de ruda lui de sânge, ca să-i descopere goliciunea. Eu Sunt Domnul.”…

Faptele Apostolilor 17:26-31 „El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bîjbăind, cu toate că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul lui…” Astfel, deci, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.
Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”

Situaţia de la început nu se mai potriveşte însă astăzi. Pământul s-a umplut. Se pot găsi, teoretic cel puţin, nenumărate persoane cu care cineva ar putea să se căsătorească, în afara familiei lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2018 Întrebări importante...