Iată un fragment preluat de pe www.ziare.com:

Patriarhia Romana condamna Biblia difuzata impreuna cu ziarul Adevarul si atrage atentia ca “nu este ortodoxa” si le cere preotilor sa-i informeze pe credinciosi ca nu are binecuvantarea Sfantului Sinod.

“Astazi (marti – n. red.) cotidianul Adevarul a inceput sa vanda impreuna cu ziarul la toate punctele de difuzare a presei si in librariile proprii o editie revizuita a Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu, aparuta anul acesta (2012) la editura ‘Orizonturi’ din Bucuresti.

Deoarece mai multi credinciosi ortodocsi au sesizat deja Patriarhia Romana cu privire la faptul ca au fost indusi in eroare de catre cotidianul Adevarul prin oferirea spre vanzare a unei Biblii neoprotestante, solicitam acestei publicatii ca in articolele promotionale si in spoturile publicitare sa ofere informatiile corecte despre editia Bibliei pe care o difuzeaza”, se arata intr-un comunicat al Patriarhiei Romane remis, marti, Ziare.com.

Totodata, Patriarhia a transmis “indemnam clerul ortodox sa informeze comunitatile de credinciosi despre faptul ca Biblia vanduta impreuna cu ziarul Adevarul nu este ortodoxa si contine diferente majore de traducere fata de textul oficial al Sfintei Scripturi a Bisericii Ortodoxe Romane”, se mai arata in comunicat.

Biblia distribuita cu ziarul Adevarul este cea realizata in 1921 de catre Dumitru Cornilescu, raspandita, in prezent, in randul confesiunilor protestante.

Cateva diferente intre Biblia in versiunea lui Dumitru Cornilescu si cea ortodoxa in versiunea Bartolomeu Anania: textul ortodox “rusinati cei care se inchina chipurilor cioplite” devine, in traducerea lui Cornilescu, “rusinati cei care se inchina icoanei”. In Apocalipsa, “chipul fiarei” devine pentru Cornilescu “icoana fiarei”.

Biblia contine informatii eronate?

In Biblia ortodoxa, Iisus Hristos este mentionat si ca “ultimul Adam”, in timp ce Cornilescu traduce si foloseste “al doilea Adam” pentru Iisus. De asemenea, in timp ce in Biblia ortodoxa, a lui Anania, in cartea Apocalipsei se vorbeste despre “mii de ani”, in versiunea lui Cornilescu se precizeaza clar “o mie de ani”.

Sursa: http://www.ziare.com/social/biserica/pasaj-din-biblia-distribuita-cu-adevarul-rusinati-cei-care-se-inchina-icoanei-ce-spune-bor-1161106

În ceea ce urmează aş vrea să demontez “argumentele” penibile pe care le aduce Patriarhia Română pentru a “demonstra” că BIBLIA în cauză este “falsă”.

1. “Ultimul Adam” sau “al doilea Adam”?

 Argumentul logic: Dacă se vorbeşte DOAR despre două persoane (care au trăit la un interval mare de timp una faţă de alta) poţi să te referi la ele prin cuvintele  “primul şi ultimul” la fel de corect ca şi în cazul cuvintelor “primul şi al doilea”. Diferenţa ar fi reală şi semnificativă DOAR dacă ai vorbi despre mai mult de două persoane. Atunci “al doilea”  s-ar referi la cineva iar “ultimul” se va referi la altcineva.

Argumentul textual:  1 Corinteni 15:45  ”Precum şi este scris: “Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă”;
46  Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47  Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.”

În acelaşi context, doar după două versete, Biblia Ortodoxă se referă la Adam ca fiind cel dintâi şi la Isus ca fiind cel de al doilea. De ce nu a scris şi aici “ultimul”.

Deci prima “critică” adusă de BOR este PENIBILĂ.

2.  ”O mie de ani” sau “mii de ani”?

Acuzaţia de fals pe care o aduce BOR Bibliei “neoprotestante” se întoarce în cel mai penibil mod împotriva lor. De ce? Iată câteva argumente:

TOATE ediţiile mai vechi ale Bibliei “ortodoxe” (inclisiv cele tipărite cu binecuvântarea preafericitului Iustinian –  ”Biblia sinodală”, în două ediții – 1968 și 1975) au scris la Apocalipsa 20,2-5: “o mie de ani”

Iată cum apar textual în cele mai cunoscute Biblii aceste versete:

 - Biblia de la 1688:  ”Şi văzui înger pogorându-se den ceriu, avînd cheia celui fără fund şi lanţu mare în mîna lui. Şi prinse pre bălaurul, pre şarpele cel de-nceput, carele iaste diavulul şi satana şi l-au ţinut pre el 1000 de ani. Şi-l puse pre el în cel fără fund şi l-au închis pre el şi au pecetluit deasupra lui, ca să nu mai înşale limbile, pînă să vor plini cei 1000 de ani. (…) Şi au trăit şi au împărăţit cu Hristos 1000 de ani. Iară ceilalţi den morţi n-au învins pînă să vor săvârşi cea 1000 de ani. Aceasta e înviarea cea dintîiu.”

- Biblia de la Blaj 1795:  “Şi am văzut înger pogorându-să din ceriu, având cheia adâncului şi lanţ mare în mîna sa. Şi au prins pre bălaor,  şearpele cel vechiu, carele easte diiavolul şi satana, şi l-au legat pre el o mie  de ani. Şi l-au băgat  pre el în adânc şi l-au închis, şi au pus peceate preste el, ca să nu mai înşeale mai mult pre neamuri, pînă să vor plini cei o mie de ani. (…) şi au vieţuit şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Şi ceialalţi morţi nu s-au sculat până nu se vor sfârşi o mie de ani. Aceasta easte înviiarea cea dintâiu.”

 - Biblia Niţulescu 1874: “Şivăzui inger pogorându-se din cer,  având cheia abizului şi lanţ mare pe mâna lui. Şi apucă pe bălaur,
şarpele cel din început, care este deavolul şi satana, şi-l legă pe timp de o mie de ani, şi-l aruncă în abiz, şi inchise şi pecetlui de-asupra lui ca să nu mai rătăcească neamurile, până vor fi sfarşiţi cei o mie de ani; dupa aceştia trebue ca el să fie deslegat puţin timp. (…) Şi impărăţiră cu Hristos mie de ani.  Cei rămaşi dintre morţi nu
inviară până vor fi sfarşi şi cei mie de ani. Aceasta este întâia inviere.”

- Biblia ortodoxă 1914:    “Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechiu, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pre el o mie de anl. Şi l-a băgat pre el în adânc şi l-a închis, şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu înşele mai mult pre neamuri, până se vor plini o mie de ani. Şi după acestea, trebuie el să se dezlege puţine vreme.  (…) Şi au vieţuit şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Iar ceilalţi morţi n-au înviat până nu se va sfârşi miea cea de ani. Aceasta este învierea cea dintâiu”

- Biblia Gala Galaction 1939:   “Apoi am văzut înger pogorându-se din cer, având cheia genunei şi lanţ mare în mîna lui. Şi a prins pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pe o mie  de ani. Şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis, şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească noroadele, pînă ce se vor sfârşi cei o mie de ani. (…) Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Christos o mie de ani. Iar ceialalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi cei o mie de ani. Aceasta este învierea cea dintâi.”

Interesant este că BOR a avut curajul să schimbe ÎN ULTIMII ANI textul biblic în mai multe locuri (nu doar în cel menţionat)

Iată varianta actuală, modificată: Apocalipsa 20:1-4  “Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pe mii de ani, şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme. Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani.”

Cu ce drept şi-au permis schimbarea cei de la BOR?

Deci, acest argument este un puternic bumerang împotriva BOR. Penibil, din nou, nu?

Încă din vremurile antice (implicit cele biblice) au existat o categorie de oameni numiţi cititori în stele. Este foarte interesant că aceştia erau ţinuţi regeşte la curţile multor monarhii (Egipt sau Babilon – spre exemplu).

Cheltuielile pentru întreţinerea acestei categorii de “meseriaşi” erau uriaşe: cazare, masă, onorarii pentru servicii speciale, bani de buzunar etc.

În primul rând, dacă citim cu mare atenţie pasajele biblice în care ghicitorii şi cititorii în stele au intrat în scenă vom constata câteva lucruri foarte importante:

1.  Aceşti oameni erau chemaţi doar când regele visa ceva interesant. – vezi Genesa cap. 41; Daniel cap. 2 şi cap. 4

2. În toate cazurile relatate în Biblie, atunci când au fost chemaţi, au fost absolut inutili. – vezi Genesa cap. 41; Daniel cap. 2 şi cap. 4

3. Dacă visurile sau vedeniile veneau de la Dumnezeu, cititorii în stele nu puteau şti nici visul şi nici tâlcuirea sa (nu există măcar o excepţie) – vezi Daniel cap. 2 şi cap. 4

În al doilea rând, Biblia interzice cu stricteţe ca cineva să meargă la ghicitori, la vrăjitori, la cititori în stele (astrologi) sau la cei care “ghicesc viitorul:

Deuteronomul 18:10-11  “Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi.

Deuteronomul 18:14  Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta.

2 Împăraţi 21:1-2,5-6  Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se numea Hefţiba. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
A zidit altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului. Şi-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea şi vrăjitoria, şi a ţinut la el oameni care chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.

Ieremia 27:9  De aceea, să n-ascultaţi pe proorocii voştri, pe ghicitorii voştri, pe visătorii voştri, pe cititorii voştri în stele, şi pe vrăjitorii voştri, care vă zic: „Nu veţi fi supuşi împăratului Babilonului!”

Zaharia 10:2  Căci terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii proorocesc minciuni, visurile mint şi mângîie cu deşertăciuni. De aceea, ei rătăcesc ca o turmă, Sunt nenorociţi, pentru că n-au păstor.

Sunt uimit că în ţara noastră, în care se face atâta caz de faptul că suntem creştini de două mii de ani, în şcoli se predă evoluţionismul – care este diametral opus cu ceea ce afirmă Sfânta Scriptură.

Aceeaşi indignare o am şi pentru faptul că, în aceeaşi ţară “creştină de două mii de ani” ziarele, televiziunile şi alte publicaţii sunt pline de horoscoape, de zodiace sau de aşa zise previziuni astrologice.

Satan – care este şeful sau (mai bine zis) patronul acestei categorii de înşelători – ştie foarte bine că aştrii nu au NICIO influenţă asupra oamenilor.  El râde de prostia oamenilor care, privind cerul ca un singur plan (şi nu tridimensional) văd pe “planul unic” al bolţii cereşti formaţiuni de stele care ar semăna cu…

Vreau să subliniez că SINGURUL loc unde stelele se află pe acelaşi plan (parabolic) este planetariul. Şi nici măcar nu sunt stele ci proiecţii luminoase. Ori de la ceea ce se vede în planetariu – pe o boltă  zidită, bine sclivisită şi văruită în alb – până la bolta cerească TRIDIMENSIONALĂ, plină de sori şi planete care se mişcă şi care nu interacţionează cu Pământul decât vizual, este o mare diferenţă.

Cum poate un om raţional, cu o inteligenţă a secolului douăzeci şi unu să afirme că stelele de pe cer te influienţează de la naştere şi până la moarte?

Din păcate, sau din fericire, Biserica Catolică are răspunsuri la aceste întrebări. În decursul timpului au fost mai multe răspunsuri date de personalităţi ce aparţineau sau aparţin acestei biserici.

Iată câteva dintre declaraţiile oferite de reprezentanţi ai Bisericii Catolice:

1. Ca răspuns la întrebarea “Puteţi dovedi că biserica are puterea de a institui sărbători legiferate?”, Stephen Keenan a scris: “Dacă nu ar fi avut o astfel de putere, nu ar fi putut face schimbarea cu care toate religiile moderne sunt de acord, şi anume – nu ar fi putut înlocui sărbătorirea Sabatului Zilei a Şaptea cu sărbătoarea Duminicii, prima zi a săptămânii – o schimbare pentru care nu există nici o autorizare scripturistică” – Stephen Keenan, A doctinal Catechism, p. 174

2. “Puteţi citi Biblia de la Genesa la Apocalipsa şi nu veţi găsi nici măcar un singur rând care să autorizeze sfinţirea Duminicii. Sfânta Scriptură porunceşte ca o obligaţie religioasă păzirea zilei de Sâmbătă, o zi pe care noi niciodată nu o sfinţim” – Cardinal Gibbons, Faith of Our Fathers, p. 111,112.

3. Monseniorul Segur a scris: “Biserica Catolică a fost aceea care, prin autoritatea lui Isus Hristos, a transferat această odihnă asupra zilei de Duminică, în amintirea învierii Domnului nostru. Astfel, sărbătorirea Duminicii de către protestanţi reprezintă un omagiu pe care Il aduc – în ciuda propriilor convigeri – autorităţii Bisericii Catolice” – Monsenior Segur, Plain Talk About Protestantism of Today, p. 225.

4. “Ei (papii) pretind schimbarea Sabatului în Ziua Domnului, ceea ce este contrar Decalogului; şi nu au alt exemplu pe buzele lor decât schimbarea Sabatului. Ei pretind că puterea Bisericii este foarte mare, deoarece schimbarea aceasta este contrară unuia dintre preceptele Decalogului.” Philip Schaff, The Creeds of Christendom, vol. 3, p. 64.

5. Biserica Romano Catolică menţionează Conciliul de la Laodicea ca fiind vocea oficială care a transferat “solemnitatea de la Sâmbătă la Duminică”.

Observaţi limbajul folosit de unul dintre catechisme:
- Întrebare – “Care zi este Ziua de Sabat?”
- Răspuns – “Sâmbăta este Ziua de Sabat.”
- Întrebare – “De ce sărbătorim noi Duminica în locul Sâmbetei?”
- Răspuns – “Noi sărbătorim Duminica în locul Sâmbetei deoarece Biserica Catolică, în Conciliul de la Laodicea (A.D. 336) a transferat solemnitatea de la Sâmbătă la Duminică.”- Rev. Peter Geiermann, C.SS.R., The Convert ‘s Catechism of Catholic Doctrine, p. 50, 2nd edition, 1910.

Am auzit de foarte multe ori ideea că a fi bogat este un mare păcat. Mulţi afirmă că un creştin adevărat trebuie să fie sărac, mai bine zis: foarte sărac. Oare ce spune Biblia cu privire la acest aspect?

Ca să putem înţelege mai bine problema averii voi aborda câteva aspecte:

1. Exemple de oameni bogaţi din Biblie:

- Avraam –  ”Avram era foarte bogat în vite, în argint şi în aur. ” (Geneza 13:2)

- Lot –   “Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi. Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încît nu puteau să locuiască împreună.”  (Geneza 13:5-6)

- Isaac –  ”Isaac a făcut semănături în ţara aceea şi a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvântat. Astfel omul acesta s-a îmbogăţit şi a mers îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult, până ce a ajuns foarte bogat. Avea cirezi de vite şi turme de oi şi un mare număr de robi: de aceea Filistenii îl pizmuiau.”  (Geneza 26:12-14)

- Iacov – “Omul acela s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.”  (Geneza 30:43)

- Iov – “Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău. I s-au născut şapte fii şi trei fete. Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe, şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului.”  (Iov 1:1-3)

- Solomon – “Solomon a strâns care şi călărime; avea o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi pe care i-a aşezat în cetăţile unde ţinea carele şi la Ierusalim lângă împărat. Împăratul a făcut argintul şi aurul tot atât de obişnuite la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot atât de obicinuiţi ca sicomorii1 care cresc în câmpie.”  (2 Cronici 1:14-15)

- Zacheu – Şi un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameşilor, căuta să vadă care este Isus; dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură. A alergat înainte, şi s-a suit într-un dud ca să-L vadă; pentru că pe drumul acela avea să treacă. Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii în sus, şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos de grabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”  Zacheu s-a dat jos în grabă, şi L-a primit cu bucurie.  (Luca 19:2-6)

- Iosif din Arimateea – “Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus. El s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i-l dea.”  Matei 27:57-58

Toată lista de mai sus, care nu este completă, prezintă oameni bogaţi care au fost aprape de Dumnezeu. Niciodată nu le-a spus cineva că sunt păcătoşi fiindcă au averi mari.

Problema cea mai mare este legată de modul cum se folosesc bogăţiile şi nu de simpla existenţă a lor.

 2. Ce trebuie să faci cu averea?

Prima datorie a credinciosului este aceea de a oferi ceea ce i se cuvine lui Dumnezeu. Acest lucru este un act de recunoştinţă.

- Proverbe 3:9-10  ”Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grînarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.

În Biserica Primară (a primilor creştini), toţi aveau disponobilitatea de a împărţi cu alţii ceea ce aveau. Egoismul nu-şi găsea loc printre ei şi fiecare căuta să ofere şi celorlalţi din ceea ce aveau.

- Faptele Apostolilor 2:45  Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.

- Faptele Apostolilor 4:32  Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.

3. Pericolole bogăţiei

Atunci când ai bani mulţi poţi cădea în păcatul mândriei. Poţi să te lauzi şi poţi să ai orgoliu. Poţi fi indiferent la ceea ce se întâmplă lângă tine şi la nevoile celor din jur. Poţi dispreţui pe cei săraci, poţi da şi poţi primi mită.

Iată câteva versete legate de aceste situaţii când averea poate să te împiedice să ajungi în ceruri:

- Psalmi 49:6-7  Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

- Proverbe 18:23  ”Săracul vorbeşte rugându-se, dar bogatul răspunde cu asprime.”

- Proverbe 28:6 “Mai mult preţuieşte săracul care umblă în neprihănirea lui, decât bogatul care umblă pe căi sucite.”

- Eclesiastul 5:10  ”Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată din argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!”

- Ieremia 9:23  „Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.”

Bogăţia strânsă doar pentru sine poate fi un obstacol în calea mântuirii.

- Matei 19:24  ”Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.”

Iată istoria completă a situaţiei în care Domnul Isus a făcut referire la faptul că e mai plauzibil ca o cămilă să treacă prin strâmtoarea “Urechea acului” decât un bogat să ajungă să fie mântuit:

- Luca 18:18-25  Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” „Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Ştii poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.” „Toate aceste lucruri” I-a zis el „le-am păzit din tinereţea mea.” Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.” Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat. Isus a văzut că s-a întristat de tot şi a zis: „Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”

Iată încă o parabolă care are cam acelaşi tâlc:

- Luca 12:16-21  Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine, şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile.” „Iată” a zis el „ce voi face: îmi voi strica grînarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate rodurile şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”

Concluzie:

Păcat este nu să ai – păcat este să nu dai. Important este nu cât ai – important este cât dai.

Primul lucru care trebuie subliniat este faptul că serviciul divin nou instituit, Cina Domnului, a fost grefat de Isus pe sărbătoarea veche a Paştelui (cu obiceiurile şi regulile ei). Isus a serbat, mai întâi Paştele cu ucenicii Săi. Apoi Isus a adus “noutatea”.

“Hristos Se afla la trecerea dintre cele două sisteme şi cele două mari sărbători ale lor. El, Mielul fără cusur al lui Dumnezeu, era gata să Se ofere ca jertfă pentru păcat, urmând ca, în felul acesta, să pună capăt sistemului de simboluri şi ceremonii care, de patru mii de ani, arătau spre moartea Lui. În timp ce mânca Paştele cu ucenicii, a instituit în locul acestui sistem slujba care avea să amintească de jertfa cea mare. Sărbătoarea naţională a iudeilor trebuia să fie desfiinţată pentru totdeauna. Slujba rânduită de Hristos trebuia să fie îndeplinită de urmaşii Lui în toate ţările, în toate timpurile.
Paştele fusese rânduit ca amintire a eliberării lui Israel din robia egipteană. Dumnezeu dăduse îndrumarea ca, în fiecare an, atunci când copiii întrebau ce înseamnă aceste lucruri, să li se povestească din nou cele întâmplate. În felul acesta, minunata eliberare urma să se păs-treze vie în amintirea tuturor. Orânduirea Cinei Domnului a fost dată pentru a comemora marea eliberare săvârşită prin moartea Domnului Hristos. Această orânduire trebuie să se serbeze până la a doua Sa venire în slavă şi putere. Ea este mijlocul prin care putem păstra mereu în minte marea Lui lucrare, făcută pentru noi.”  (E. G. White – Hristos Lumina Lumii – p. 653)

După ce Domnul Isus Hristos a îndeplinit ritualul Pascal, care a fost pregătit de gazdă şi de ucenici (eveniment relatat clar în Matei 26, Marcu 14 şi Luca 22), a luat pâinea nedospită şi mustul. Biblia nu ne lămureşte foarte clar despre obiceiurile evreieşti din acea vreme. Există totuşi surse care aduc lumină în această privinţă:

“În conformitate cu Mişna (vezi Pesahim 10, ed. Soncino a Talmudului, p. 532-623), ritualul mesei de Paşte era următorul: 1) Capul familiei sau al grupului care celebra cina laolaltă amesteca primul pahar de vin şi-l dădea celorlalţi rostind o binecuvântare asupra zilei şi asupra vinului. 2) Apoi săvârşea o spălare rituala a mâinilor sale. 3) Apoi era întinsă masa. Alimentele servite la masa pascală constau din mielul pascal, azime, ierburi amare, lăptuci şi alte zarzavaturi şi un sos condimentat numit charoseth, făcut din migdale, curmale, măsline, stafide, mirodenii şi oţet. La momentul acesta unele zarzavaturi erau mâncate ca aperitive. 4) Un al doilea pahar de vin era făcut sa treacă de la persoană la persoană făcând parte din cerc, şi capul familiei explica însemnătatea Paştelui. 5) Prima parte a cântării de Paşte, care consta din Psalmii 113 şi 114, era cântată. 6) Participanţii mâncau apoi mâncarea de Paşte. Capul familiei mulţumea pentru pâinile nedospite, le frângea şi dădea câte o parte fiecărui oaspete. Apoi erau mâncate bucăţi din mielul Pascal. 7) Al treilea pahar de vin era apoi dat şi era rostită binecuvântarea asupra mâncării. -8) Un al patrulea pahar de vin era dat, după care toţi se uneau în a doua parte a cântării solemne, constând din Psalmii 115 la 118.” (Comentariul Biblic AZŞ la Matei 26:21)

Se pare că, în afară de Luca, ceilalţi evanghelişti relatează detaliat doar noua instituţie sfântă – Cina Domnului. Din acel moment, toate obiceiurile, legate de Paştele evreiesc, aveau să îşi piardă însemnătatea. Ceea ce vrea să ne înveţe Dumnezeu, prin inspiraţie, este tocmai ideea că mielul Pascal (cu toate datinile lui) dispare odată cu jertfa Marelui Miel al lui Dumnezeu – Isus Hristos.

Cel mai uşor mi-ar fi să fac o înşiruire a versetelor din Biblie unde se vorbeşte despre Tatăl, unde se vorbeşte despre Fiul şi unde se vorbeşte despre Duhul Sfânt.

Oricine are un PC (calculator) ar putea face treaba asta foarte uşor. Voi încerca să abordez această temă nu doar printr-o înşiruire de versete. În apologetică se folosesc argumentele dar şi contra-argumentele. Există şi metoda reducerii la absurd.

Isus uneori nu răspundea direct la întrebările adversarilor, ci le răspundea cu o contraîntrebare.

Să începem argumentarea:

1. Cifra trei în Sfânta Scriptură: 

• Geneza 18:2  ”Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor de la uşa cortului şi s-a aplecat până la pământ”. De de trei şi nu doi sau patru?

• Exodul 34:23  ”De trei ori pe an, toţi cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel”. De ce de trei ori şi nu de două ori sau de patru ori
• Leviticul 19:23  ”Când veţi intra în ţară, şi veţi sădi tot felul de pomi roditori, roadele lor să le priviţi ca netăiate împrejur; timp de trei ani să fie netăiate împrejur pentru voi; să nu mâncaţi din ele.” De ce nu mai puţin?
• Numeri 24:10  ”Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam; a bătut din mâni şi i-a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmaşii, şi iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat!” Binecuvântat de trei ori. De ce?
• 1 Samuel 10:3  ”De acolo vei merge mai departe, şi vei ajunge la stejarul din Tabor, unde vei fi întâmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, şi ducând unul trei iezi, altul trei turte de pâine, iar altul un burduf cu vin.” Oare de ce nu şapte?
• Eclesiastul 4:12  Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.
• Ezechiel 14:14  ”chiar de ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni: Noe, Daniel şi Iov, ei nu şi-ar mântui decât sufletul lor prin neprihănirea lor, zice Domnul, Dumnezeu.” Nu putea fi şi Enoh sau Iosif?
• Iona 1:17  ”Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.”
• Matei 12:40  ”Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.”
• Faptele Apostolilor 10:15-18  ”Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.  Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că, oamenii trimeşi de Corneliu, întrebînd de casa lui Simon, au stat la poartă, şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.”
• 1 Corinteni 13:13  ”Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
• 2 Corinteni 12:7-9  ”Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngîmf.  De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.  Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.”
• 1 Ioan 5:8  ”Şi trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şi sângele, şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”.
• Apocalipsa 14:6-12  ”Şi am văzut un alt înger care sbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” Apoi a urmat un alt înger, al doilea şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” Apoi a urmat un alt înger, al treilea şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,  va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.  Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!  Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Oare nu puteau fi doar doi îngeri.

Eu am citat foarte puţine versete, însă cifra trei (sau numeralele compuse cu ea) este cea mai răspândită în Biblie.  Aşa cum cifra şapte sau cifra patru au o însemnătate deosebită în Sfânta Scriptură, tot aşa şi cifra trei are o semnificaţie importantă: cifra şapte – desăvârşire, cifra patru – universalitate, cifra trei… de la ce vine oare şi unde ar vrea să ne ducă cu gândul?

2. Contra-argumentul duşmanului:

Apocalipsa 13:1-2  Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.  Fiara pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.

Apocalipsa 19:20  Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.

Apocalipsa 20:10  Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.

Ştim că Satan este un măscărici care vrea să imite cât mai mult pe Dumnezeu:

- Tatăl cere ca închinarea să-i fie adresată – Satan pretinde închinare

- Dumnezeu crează – Satan dă impresia că si el ar face-o (la plăgile din Egipt)

- Dumnezeu are îngeri ce-L slujesc – Satan are şi el demonii lui (o treime din îngerii din cer)

- Dumnezeu şi-a pus pecetea pe o zi de închinare, a şaptea, Sabatul – Satan a făcut şi el o zi de închinare, a soarelui, ziua întâi.

- Dumnezeu are un popor şi o Biserică – Satan are şi el ucenicii săi direcţi (sataniştii)

- Dumnezeu face minuni – Satan face şi el minuni (chiar foc din cer sau contrafacerea venirii lui Isus)

Şi acum ATENŢIE, este argumentul cel mai TARE:

Dumnezeu este triunic. Satan are şi el trimitatea sa. Cum sună contrafacerea?

 1. DUMNEZEU TATĂL –  (versus) BALAURUL, şarpele cel vechi numit Diavolul sau Satana.

 2. FIUL LUI DUMNEZEU –  (versus) FIARA, cel care se numeşte “locţiitorul Fiului lui Dumnezeu” sau  ”VICARIVS FILII DEI” (5+1+100+1+5+1+50+1+1+500 +1 = 666).

 3. DUHUL SFÂNT –  (versus) PROOROCUL MINCINOS  reprezentat prin bisericile apostaziate.

Dacă în Dumnezeire ar fi fost doar două persoane, SIGUR şi Satan s-ar fi mulţumit doar cu alianţa făcută doar cu Fiara.

Lupta nevăzută este între Dumnezeul TRIUNIC şi trioul diavolesc.

Pentru mine e foarte clar. Sper să fie şi pentru alţii.

Vechiul Testament, ca şi Noul Testament, abundă de astfel de argumente în favoarea Duhului Sfânt care există, acţionează, lucrează şi colaborează cu Tatăl şi cu Fiul.

În continuare voi reda o parte dintre aceste versete, cele care mie mi s-au părut mai relevante:

Geneza 1:2  Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.

Geneza 6:3  Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”

Exodul 35:31  L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări.

Numeri 11:29  Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!”

Numeri 27:18  Domnul i-a zis lui Moise: „Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mâna peste el.

Judecători 6:34  Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiţă, şi Abiezer a fost chemat ca să meargă după el.

Judecători 14:6  Duhul Domnului a venit peste Samson; şi, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâșiat pe leu cum se sfâșie un ied. N-a spus tatălui său şi mamei sale ce făcuse.

1 Samuel 10:6  Duhul Domnului va veni peste tine, vei prooroci cu ei, şi vei fi prefăcut într-alt om.

1 Samuel 16:14  Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.

2 Samuel 23:2  Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea.

1 Împăraţi 18:12  Şi apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu ştiu unde. Dacă m-aş duce să dau de ştire lui Ahab, şi nu te-ar găsi, mă va omorî. Şi totuşi robul tău se teme de Domnul din tinereţea lui.

1 Împăraţi 22:24  Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz şi a zis: „Pe unde a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”

2 Împăraţi 2:16  Ei i-au zis: „Iată că între slujitorii tăi Sunt cincizeci de oameni viteji; vrei să se ducă să caute pe stăpânul tău?” Poate că Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale.” El a răspuns: „Nu-i trimiteţi.”

2 Cronici 20:14  Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf.

Neemia 9:20  Le-ai dat Duhul Tău cel bun, ca să-i facă înţelepţi; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor, şi le-ai dat apă să-şi potolească setea.

Neemia 9:30  I-ai îngăduit astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări prin Duhul tău, prin prooroci, şi tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine.

Iov 33:4  Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.

Psalmi 51:11  Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.

Psalmi 139:7  Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?

Psalmi 143:10  Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!

Isaia 11:2  Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.

Isaia 40:13  Cine a cercetat Duhul Domnului, şi cine L-a luminat cu sfaturile lui?

Isaia 48:16  Apropiaţi-vă de Mine, şi ascultaţi! de la început, n-am vorbit în ascuns, de la obârșia acestor lucruri, am fost de faţă. Şi acum, Domnul Dumnezeu m-a trimis cu Duhul Său.

Isaia 59:19  Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui; când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.

Isaia 63:10-11 Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor. Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise şi a zis: „Unde este Acela care i-a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel Sfânt;

Ezechiel 3:14  Când m-a răpit Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios, şi mâna Domnului apăsa tare peste mine.

Mica 3:8  Dar eu Sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, Sunt plin de cunoştinţa dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel păcatul lui.”

Zaharia 7:12  Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie.

Oricât am căuta în Sfânta Scriptură, nu găsim nici măcar vreun loc în care să fie amintită (măcar în treacăt) perioada sau ziua în care s-a născut Isus.

Ca să avem mai multe informaţii şi ca să putem face comparaţii, ar fi bine să ştim câte ceva despre lunile calendarului evreiesc şi despre caracteristicile vremii din luna decembrie la evrei.

Iată care sunt lunile anului la evrei şi echivalentul lor:

- Nissan/30 de zile/Martie-aprilie
- Iyar/29/de zile/Aprilie-mai
- Sivan/30 de zile/Mai-iunie
- Tammuz/29 de zile/Iunie-iulie
- Av/30 de zile/Iulie-august
- Elul/29 de zile/August-septembrie
- Tishri/30 de zile/Septembrie-octombrie
- Cheshvan/29 sau 30de zile/Octombrie-noiembrie
- Kislev/30 sau 29 de zile/Noiembrie-decembrie
- Tevet/29 de zile/Decembrie-ianuarie
- Shevat/30 de zile/Ianuarie-februarie
- Adar/29 sau 30 de zile/Februarie-martie
- Adar II/29 de zile/Martie-aprilie

Găsim astfel că luna decembrie la noi ar fi Kislev sau Tevet la evrei.

Să ne gândim cum era vremea în această perioadă a anului în Betleem, unde s-a născut Isus. Luna evreiască Kislev (noiembrie/decembrie) era rece şi ploioasă. În luna următoare, Tevet (decembrie/ianuarie), se înregistrau cele mai scăzute temperaturi din an, iar în regiunile înalte chiar ningea uneori. Să vedem ce spune Biblia despre clima din zona Betleemului.

Cărturarul biblic Ezra arată că luna Kislev era cunoscută drept o lună rece şi ploioasă. După ce menţionează că poporul s-a adunat la Ierusalim în luna a noua (Kislev)]”,

Ezra spune că oamenii adunaţi acolo “Toţi bărbaţii lui Iuda şi Beniamin s-au strâns la Ierusalim în trei zile. Era a douăzecea zi a lunii a noua. Tot poporul stătea pe locul deschis dinaintea Casei lui Dumnezeu, tremurând din pricina împrejurării aceleia şi de ploaie.” (Ezra 10:9)

Iată ce au declarat aceştia despre vremea din acea perioadă a anului: „Dar poporul este în mare număr, vremea este ploioasă, şi nu poate să rămână afară.” (Ezra 10:13)

Biblia vorbeşte despre faptul că şi la evrei era iarnă: “În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înoirii Templului. Era iarna.” (Ioan 10:22) Este vorba de iarna de dinaintea răstignirii lui Isus.

Profetul Ieremia aduce o clarificare însemnată despre condiţiile de iarnă din ţinuturile biblice: “Împăratul şedea în casa de iarnă, căci era în luna a noua-şi înaintea lui era un foc de cărbuni aprinşi.” (Ieremia 36:22) Dacă în casa împăratului era nevoie de foc, oare cum o fi fost afară?

Nu e de mirare că păstorii din această parte a globului nu stăteau cu turmele sub cerul liber în lunile de iarnă!

Potrivit Bibliei, în noaptea în care s-a născut Isus, păstorii erau cu turmele pe câmp. De fapt, scriitorul biblic Luca arată că atunci în ţinutul Betleemului păstorii erau încă pe dealuri. „În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.” (Luca 2:8).

De aici reiese că păstorii chiar trăiau sub cerul liber, nu doar se plimbau pe afară în timpul zilei. Ej stăteau cu turmele lor pe câmp şi noaptea. Ar fi putut ei trăi în Betleem sub cerul liber pe o vreme rece şi ploioasă de decembrie? Bineînţeles că nu.

În concluzie, dovezile arată limpede că Isus nu s-a născut în decembrie.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cu exactitate când a murit Isus, însă ne dă doar câteva indicii despre naşterea sa. Acest lucru ne aminteşte de următoarele cuvinte ale regelui Solomon: „Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii decât ziua naşterii.” (Eclesiastul 7:1).

Nu trebuie să ne surprindă, aşadar, că Scripturile ne oferă numeroase informaţii despre lucrarea şi moartea lui Isus, dar numai câteva detalii referitoare la timpul naşterii lui.

Atunci de unde vine data de 25 decembrie din calendarul creştin?

Am să citez din Istoria Bisericească Universală:

“În Răsărit, pentru prima dată s-a despărţit sărbătoarea Naşterii Domnului, de cea a botezului, serbându-se la 25 decembrie în Biserica din Antiohia, în jurul anului 377, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sf. Grigore de Nazianz a ţinut celebra sa predică festivă: “Hristos se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L…” Sfântul Ioan Hrisostom a stăruit, de asemenea, pentru introducearea sărbătorii Naşterii Domnului în Răsărit, la 25 decembrie. Naşterea Domnului a înlocuit sărbătoarea păgână a solstiţiului de iarnă (natalis solis) combinată din secolul al III-lea cu sărbătoarea zeului solar Mithra (deus solis invictus), Hristos fiind numit “Soarele dreptăţii”, care a adus lumii “răsăritul de sus”, învingând păgânismul.” (Istorie Bisericească Universală – Editura Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române 1992 – pag. 222)

Dicţionarul de Teologie Ortodoxă “dă vina” pe Constantin cel Mare:

“Făcând o apropiere între soare şi Dumnezeul creştin, Constantin declară în 321 prima zi a săptămânii ca zi de odihnă pe care o numeşte ziua Sfântă a soarelui (Dies Solis). De altfel, în această perioadă creştinismul împrumută elemente din cultura păgână, ca de pildă celebrarea naşterii lui Hristos la 25 decembrie, ziua de naştere a soarelui, folosirea lumânărilor, a tămâiei etc.” (Dicţionar de Teologie Ortodoxă – Editura Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române – pag. 96)

În concluzie, data de 25 decembrie nu are absolut nimic în comun cu naşterea Domnului Isus Hristos. De fapt, la ora actuală, sărbătoarea de Crăciun este mult mai mult legată de pântece decât de Isus Hristos (cel sărac, flămând şi respins – aşa cum a fost pe pământ.

Minciuna este păcat în orice context. Indiferent de rezultatele pe care le-ar aduce aceasta, a spune o minciună înseamnă a călca porunca a noua.

Dacă am merge pe raţionamentul unora, care afirmă că nu e păcat să minţi dacă salvezi viaţa cuiva, am ajunge foarte departe. Pentru ca să putem înţelege faptul că acest mod de a gândi este păcătos, vom încerca să luăm câteva exemple:

- Dacă nu şie, nu vede şi nu simte nimeni că eu am o poftă (deci o ţin doar pentru mine), ce mare păcat am făcut? Nu e grav, ba chiar că merge un amendament aici, la porunca a zecea. Ce ziceţi?

- Dacă nu mai ai ce mânca, chiar nimic, nu mai găseşti de lucru şi nu mai ai bani ca să te poţi hrăni, ar trebui să furi – doar ca să ai ce mânca. E mai grav să mori de foame decât să furi. Nu-i aşa? Porunca a opta are astfel un amendament.

- Dacă cineva ne spune că ne omoară dacă nu întreţinem relaţii sexuale cu el (ea), conform raţionamentului enunţat mai sus, ar trebui să o facem. E mai grav să mori decât să comiţi adulterul. În acest caz porunca a şaptea ar trebui să aibă un amendament. Oare aşa o fi?

- Dacă eşti în pericol să fii omorât, trebuie să te aperi. Şi cea mai bună soluţie este să omori chiar tu pe duşmanul cel rău. Astfel şi porunca a şasea ar trebui să suporte un amendament. E corect?

- Dacă părinţii tăi sunt foarte răi, au înnebunit, nu mai pot raţiona sau sunt bolnavi “ca o legumă” – nu mai poţi să-i îngrijeşti şi să-i cinsteşti. Nu ai pe cine propriuzis. Astfel porunca a cincea capătă şi ea un amendament. E bine zis?

- Dacă mă persecută cineva sau nu pot găsi serviciu ca să am Sabatul liber, atunci aş putea să calc Sabatul. E chestiune de viaţă şi de moarte. Se poate aduce astfel un amendament şi la porunca a doua. Am zis bine?

- Dacă Dumnezeu chiar te-a supărat şi a făcut altfel decât vrei tu, ar merita să-i zici ceva “de dulce”. Îl înjuri sau îl blestemi (cum zicea nevasta lui Iov). Am gasit astfel şi un amendament pentru porunca a treia. Oare e bine?

- Dacă iei bătaie sau chiar te omoară cineva ca să te închini la icoane şi la chipuri sau obiecte (care şi aşa nu valorează şi nu sunt nimic), ca să te salvezi, o faci. Doar o fac cei mai mulţi. Putem adăuga astfel un amendament şi la porunca a doua?

- Dacă găsesc un Dumnezeu mai “bun”, care chiar mă ajută: îmi dă bani, onoare, poziţie socială, autoritate, carieră, succes şi mult NOROC, de ce să nu mă dau după el? Nu spune chiar proverbul: “te faci prieten cu dracul până treci puntea”. Amendăm şi prima din cele zece porunci?

Dragul meu, nimic nu ar trebui să te facă să încerci să aduci amendamente la poruncile lui Dumnezeu. Dacă s-ar fi putut face aşa ceva, Isus nu ar mai fi venit să-şi dea viaţa pentru păcat.

Ca să putem înţelege subiectul acesta voi aborda problematica lui din două puncte de vedere.

A. Primul aspect: Biblia. Sfânta Scriptură conţine exempe de persoane care au fost avertizate punctual înainte de a comite un păcat. Rezultatul nu a fost cel scontat câtuşi de puţin.

1. Cain – deşi avertizat de Dumnezeu cu privire la păcatul ce era deja la uşa lui, nu se opreşte. El comite crima cu sânge rece. (vezi Geneza cap. 4)

2. Balaam – este avertizat direct de Dumnezeu printr-un înger şi prin măgăriţa pe care călărea. El a cunoscut foarte bine planul lui Dumnezeu şi totuţi nu a ascultat. Până la urmă piere în urgia stârnită de fărădelegile comune ale moabiţilor şi ale israeliţilor. (vezi Numeri cap.22-25)

3. Petru – este anunţat de Isus că va fi cel ce, în următoarele ore, se va lepăda de Isus EXACT de trei ori. Lucrul acesta avea să se întâmple în aceeaşi noapte. (vezi Luca 22:31-34 şi 54-62)

4. Iuda – avertizat direct că el este cel ce avea să-L vândă pe Învăţătorul, Iuda nu dă înapoi deloc. Sfârşitul său este de nedorit pentru nimeni. (vezi Matei 26:17-25)

B. Dumnezeu a pus în fiecare om CONŞTIINŢA. Prin Conştiinţă oamenii pot auzi glasul divin care îi sfătuieşte permanent. În mod normal, toţi oamenii ştiu ce este bine sau ce este rău. De exemplu: cine nu ştie că a fura, aminţi, a înjura, a desfrâna etc. nu este păcat.

De aceea, o avertizare “suplimentară” nu ar fi decât un pleonasm.  Dacă nu-ţi asculţi glasul conştiinţei, degeaba mai vin şi alte mesaje.