Poate că aţi auzit expresia: „odată mântuit, pentru totdeauna mântuit”. Este afirmaţia aceasta corectă? Nu ne învaţă Biblia că o dată venit la Isus nu mai poţi pierde niciodată mântuirea?
Ioan 10:28 afirmă „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea”.
Venind la Isus, acceptând prin credinţă iertarea Sa, primind harul Său, noi primim darul vieţii veşnice. (Ef. 2:8; Rom. 3:22-25).
Mântuirea este un dar gratuit. Nu este ceva ce putem câştiga prin ascultare.
Mântuirea este prin har, pe baza credinţei. Atunci când temnicerul din Filipi a întrebat „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel i-a răspuns:” Crede în Domnul Isus Hristos” (Fapte 16:30,31). Credinţa este o funcţie a voinţei. Aceeaşi minte (raţiune) care alege să creadă, poate alege să nu creadă şi necredinţa conduce la moarte spirituală (Evr. 3:12-14 ).
Dacă nu ne păstrăm până la sfârşit încrederea în Dumnezeu, noi vom dezvolta o inimă necredincioasă. ” Cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit” (Mat. 24:13).
Noi suntem salvaţi numai dacă păstrăm în mintea noastră ceea ce ni s-a predicat şi dacă trăim o viaţă de credinţă (1 Cor. 15:1,2). Întotdeauna este posibil să ne întoarcem la vechea viaţă de păcat, să facem asfel încât numele noastre să fie şterse din Cartea Vieţii şi să fim pierduţi pentru veşnicie (2 Pet. 2:19-22; Apoc. 3:5; 1 Cor. 9:27).
Cuvântul pe care îl foloseşte Pavel în 1 Cor. 9:27 pentru ” a fi lepădat ” este acelaşi cu cel folosit în Ieremia 6:30 pentru aceia care sunt arşi şi pierduţi la sfârşitul acestei lumi. În Ioan 10:28, atunci când venim la Isus, noi primim viaţa veşnică. Aşa cum prezenţa Sa în inima noastră, prin credinţă, aduce viaţă, tot aşa necredinţa noastră aduce moarte spirituală. Noi nu putem fi nenăscuţi, dar putem muri.
Nimic nu ne poate smulge din mâna Sa, cu excepţia propriei noastre alegeri.