De ce a ales Dumnezeu calea suferinţei pentru mântuirea omenirii prin Isus Hristos? Întrebarea este bazată pe ceea ce spune profetul Isaia în capitolul 53.
Cred că versetul la care vă referiţi este acesta:
Isaia 53:10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
Suferinţa, păcatul şi mântuirea sunt inseparabile. La început nu a fost aşa. În planul lui Dumnezeu nu a exista ideea de necaz, strâmtorare sau suferinţă. Însă, ceea ce a dorit Dumnezeu de la început s-a modificat, nu datorită Lui, ci datorită omului.
Dacă vă aduceţi aminte, dupa căderea în păcat a lui Adam şi a Evei, Dumnezeu le-a spus:
Geneza 3:16-19 Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el” blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
Suferinţa a venit ca rezultat sau, mai bine zis, ca efect principal al păcătuirii pmului. Dumnezeu a ales ca să-l „îmbuneze”, să-l facă pe om să se mai gândească şi la cele veşnice pe calea suferinţei. Când trece prin greutăţi şi necazuri, omul se roagă mai mult, merge la biserică, este mai aproape de Dumnezeu.
Atunci când Domnul Isus a venit pe pământ şi S-a întrupat, a trebuit să se asemene nouă:
Filipeni 2:6-8 „El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”
Dacă Domnul Isus Hristos nu ar fi trecut prin suferinţă, dacă nu ar fi avut aceleaşi probleme ca şi ale noastre şi dacă n-ar fi fost ispitit ca şi noi, atunci noi am fi avut scuze, ba chiar şi Satan ar fi adus argumente împotriva mântuirii prin Hristos.
Domnul Isus a cunoscut toate situaţiile grele prin care trece omul. El a cunoscut şi cunoaşte slăbiciunile omului pentru ca a fost ca şi noi, a trecut prin aceleaşi situatii prin care trecem noi (poate chiar mult mai grave) dar nu a păcătuit. A fost obosit, i-a fost foame, i-a fost sete, a îndurat durere şi a simţit ceea ce simte on mom normal.
Evrei 4:15 „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.”
Iată nişte versete care descriu foarte clar legătura dintre suferinţa fizică a Domnului Isus Hristos şi mântuirea păcătosului pocăit:
Isaia 53:5 „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”
Apostolul Petru reia ideea şi o exprimă puţin diferit, dar foarte limpede:
1 Petru 2:24 „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.”
Singura variantă de iertare era vărsarea de sânge. Aşa a rânduit Dumnezeu chiar în sistemul ceremonial din Vechiul Testament când murea un miel nevinovat în locul unui păcătos. Mielul suferea ceea ce ar fi trebuit să suporte păcătosul.
Evrei 9:22 „Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare.”
Toate profeţiile Vechiului Testament au anunţat faptul că Isus va pătimi, va suferi. Asta era clar pentru toţi cei ce cercetau Scripturile existente din vremea Domnului Hristos.
Luca 24:46 „Şi le-a zis: „Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morţi.”
Faptele Apostolilor 17:2-3 „Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. „Şi acest Isus pe care vi-L vestesc eu” zicea el „este Hristosul.”
Faptele Apostolilor 26:22-23 „Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple; şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”