Ce este cimitirul? Cum numeşte Biblia locul unde „se odihnesc” cei morţi? Ce se întîmplă cât omul este la cimitir?
Iată câteva întrebări la care biblia oferă răspuns:
Eclesiastul 9: 5-6,10. Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!
Iov 17: 13-16. Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul; când strig gropii: „Tu eşti tatăl meu!” Şi viermilor: „Voi sunteţi mama şi sora mea!” Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea? Ea se va coborî cu mine la porţile locuinţei morţilor, când vom merge împreună să ne odihnim în ţărână.”
Iov 7: 9-10. Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa morţilor! Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.
Eclesiastul 3: 19-20. Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi : aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână, şi toate se întorc în ţărână.
Psalmii 6:5. Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în locuinţa morţilor?
Isaia 38: 18-19. Căci nu locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.
1 Samuel 2:6. Domnul omoară şi învie, El coboară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.
Apoc. 20: 12-15. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.
Apoc. 14: 12-13. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Şi am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul; „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”