Unde scrie Sfânta Scriptură prima dată despre Paşte? De unde vine sărbătoarea Paştelor? Cine a „inventat-o” şi de ce? Cum se sărbătorea Paştele iniţial?
Întrebările acestea se referă la momentul când Dumnezeu a instituit Sărbătoarea Paştelui pentru poporul evreu. Lucrul acesta se întâmpla cu aproximativ 1440 ani înainte de Hristos.
În 1876 î. Hr. s-a mutat familia lui Iacov în Egipt. Poporul evreu a fost rob în ţara Egiptului, locuind ca străin timp de 430 de ani. Moise şi Aaron, trimişi de Dumnezeu, au cerut lui Faraon, în repetate rânduri, să dea voie poporului lui Israel să plece din Egipt spre Canaan (ţara promisă lui Avraam). Faraon nu a dorit lucrul acesta şi nu a dat voie poporului să plece decât după ce Domnul a trimis zece urgii peste poporul egiptean. Ultima, cea mai dureroasă, a fost moartea întâilor născuţi ai egiptenilor – de la animale până la oameni, chiar şi în casa lui Faraon. Lucrul acesta se întrâmpla în anul 1446 î. Hr.
Atunci când a instituit Paştele, Dumnezeu a dorit ca să fie un semn de aducere aminte a robiei evreilor dar şi a eliberării speciale din Egipt.
Iată ce spune Biblia despre această sărbătoare:
Exodul 12:1-11 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună, ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel, şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l junghie seara. Să ia din sângele lui, şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îi vor mânca. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare. Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atât capul, cît şi picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa, şi, dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. Când îl veţi mînca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare, şi toiagul în mînă, şi să-l mâncaţi în grabă, căci sunt Paştele Domnului.
Exod 12:21-27 Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel, şi le-a zis: „Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre, şi junghiaţi Paştele.
Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sângele din strachină, şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul, şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă, şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. Când veţi intra în ţară, pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. Şi când vă vor întreba copiii voştri: „Ce înseamnă obiceiul acesta? să răspundeţi: „Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre.” Poporul s-a plecat, şi s-a închinat până la pământ.
Trebuiesc subliniate câteva elemente simbolistice importante:
1. Mielul fără cusur şi de parte bărbătească – animalul care-l reprezenta pe Domnul Isus Hristos cel neprihănit
2. Ţinut în casă 3 zile şi jumătate – simbol al celor trei ani şi jumătate petrecuţi de Mântuitorul printre oameni
3. Sângele mielului uns pe tocul uşii proteja – sângele Domnului Isus este singurul care oferă protecţie.
4. Azimi – pâine nedospită. Drojdia în simbolistica biblică reprezintă alterarea prin păcat.
5. Verdeţuri amare – durere, patimi, suferinţă, necaz şi lacrimi. De acestea a avut parte Domnul Isus Hristos în perioada patimilor şi a crucificării Sale.
Acesta este modul în care descrie Biblia că se serba Paştele în vechime.