Am auzit la televizor când s-a spus că tăiatul mielului de Paşte este un obicei păgân. Este adevărată această afirmaţie?
Anul acesta, pentru prima dată am auzit şi eu astfel de comentarii şi am rămas uimit. Parcă nu-mi venea să cred că astfel de aberaţii ies din gura unora care îşi zic creştini. Şi net-ul conţine articole cu astfel de erezii. Pur şi simplu am rămas fără cuvinte văzând ignoranţa sau reaua credinţă a unor „formatori de opinie” care cred că apără valori creştine.
Interesant este că s-a ajuns să se afirme că mielul de Paşte ar veni din păgânism iar ouăle roşii să fie nelipsite şi iepuraşul aşa-zis de „Paşte” să fie omniprezent. E strigător la cer acest fapt.
Mielul de Paşte este un element depre care Biblia vorbeşte ca fiind 100% legat de această sărbătoare. Asocierea aceasta era indistructibilă. La statuarea acestei sărbători, chiar înainte de ieşirea evreilor din Egipt, sacrificarea mielului era cel mai important element. Cu sânge de la acest miel se ungeau şi uşiorii uşii ca semn al ascultării şi al apartenenţei la poporul lui Dumnezeu. Dacă evreii nu ar fi făcut acest ritual, primul născut din casa lor ar fi murit. Istoria completă poate fi găsită în Exodul (sau Ieşirea) capitolul 12. Nu ar strica o studiere serioasă a acestui capitol niciunui om, dar mai ales celor care aberează pe acest subiect.
Şi dacă tot am amintit de ouă roşii şi de iepuraş, haideţi să vedem cât de „creştine” sunt aceste elemente.
Ouăle de Paşte, de exemplu, sunt colorate, ascunse, căutate şi mâncate – un obicei practicat astăzi cu nevinovăţie şi deseori legat cu un timp de distracţie şi de joacă pentru copii. Dar, în antichitate, lucrurile au stat cu totul altfel.
Oul era un simbol sacru printre babilonieni, care credeau o legendă veche despre un ou de o mărime uimitoare, care a căzut din Cer în râul Eufrat. Din acest ou minunat – potrivit mitului antic – a ieşit zeiţa Astarte (Easter), şi oul a devenit simbolul ei.
Druizii antici purtau un ou ca simbol sacru al ordinului lor idolatru.
Procesiunea lui Ceres în Roma era precedată de un ou.
În tainele lui Bacchus se consacra un ou.
În China se foloseau ouă vopsite sau colorate în sărbătorile lor sacre.
În Japonia, un obicei antic era acela de a da o culoare arămie oului sacru.
În Europa de nord, în vremurile păgâne, ouăle erau colorate şi folosite ca simboluri ale zeiţei primăverii.
Printre egipteni, oul era asociat cu soarele – „oul de aur”.” Ouăle lor vopsite erau folosite ca jertfe sacre în timpul Paştelui.
The Encyclopedia Britannica spune: „Oul ca simbol al fertilităţii şi al vieţii reînnoite apare la egiptenii şi perşii antici, care aveau şi obiceiul de a vopsi şi de a mânca ouă în timpul sărbătorii lor de primăvară”.
Cum a ajuns atunci acest obicei să fie asociat cu creştinismul? Se pare că unii au căutat să creştinizeze oul sugerând că, aşa cum puiul iese din ou, tot aşa Cristos a ieşit din mormânt.
Păgânismul a ajuns până acolo incât Papa Paul V (1605-1621) a desemnat o rugăciune: „Binecuvântează, O Doamne, Te implorăm, această creatură a Ta, oul, ca să devină hrană folositoare pentru slujitorii Tăi, mâncându-l în amintirea Domnului nostru Isus Cristos”.
Următoarele citate din The Catholic Encyclopediat sunt semnificative: „Din cauză că folosirea ouălor era interzisă în timpul postului Paştelui, ele erau aduse la masă în ziua de Paşte, erau vopsite în roşu pentru a simboliza bucuria de Paşte… Multe obiceiuri păgâne importante care sărbătoreau întoarcerea primăverii au fost preluate pentru sărbătoarea noastră de Paşte”!
Chiar şi Enciclopedia catolică zice, la subtitlul „Ouă de Paşti”: „Este posibil ca obiceiul să-şi aibă originea în păgânism, căci multe obiceiuri păgâne, care celebrează întoarcerea primăverii, gravitează în jurul Paştilor. Oul este emblema vieţii care ia naştere în primăvara timpurie”. Brewer în lucrarea The Century Dictionary, declară: „Practica de a da ouă prietenilor noştri la Paşti este de origine mediană sau persană”.
Iepuraşul de Paşte
Povestea iepurelui de Paşte pleacă din tradiţia anglo-saxonă, dinaintea convertirii păgânilor la creştinism. În mitologia anglo-saxonă exista o zeiţă a primăverii şi fertilităţii numită Eostre. Simbolurile lui Eostre erau iepurele şi oul. Legenda spune că zeiţa primăverii a găsit, la finalul iernii, o pasăre bolnavă pe care a vrut să o vindece. Singura soluţie pentru a o vindeca a fost să o transforme în iepure.
Deşi devenise iepure, putea face ouă. De la numele lui Eostre pleacă legenda iepuraşului de Paşte. De altfel , denumirea în engleză a Paştelui (Easter) vine tot de la numele zeiţei. Se spune că, în cinstea zeiţei Eostre, anglo-saxonii obişnuiau să organizeze primvara un festival în care iepurele era la loc de cinste. Când creştinismul a ajuns la anglo-saxoni, tradiţiile din perioada festivalului lui Eostre au fost adaptate în ceremoniile dedicate Învierii lui Iisus. Acesta a fost şi un mod de a îi determina pe păgâni să se convertească la creştinism. Şi astfel, iepuraşul lui Eostre a devenit iepuraşul de Paşte. Iepurele a fost considerat simbol al fertilităţii, din cauza faptului că animalul poate da naştere în orice perioadă din an. În timp s-a făcut o legătură între fertilitate şi înviere şi, astfel, iepuraşul a s-a infiltrat şi mai bine ca simbol al sărbătorii.
Iepurele este considerat simbol al lunii şi cum fazele lunii sunt cele care stabilesc în fiecare an în ce zi se sărbătoreşte Paştele, s-a mai creat o legătură între animal şi sărbătoare.
Un alt citat din The Catholic Encyclopedia priveşte iepurele de Paşte: „Iepurele este un simbol păgân şi a fost totdeauna un semn de fertilitate”.” The Encyclopedia Britannica spune: „Ca şi oul de Paşte, iepurele de Paşte a ajuns în creştinism din antichitate. Iepurele este asociat cu luna în legendele Egiptului antic şi ale altor popoare… Prin faptul că um, cuvântul egiptean pentru iepure, înseamnă şi ,deschis’ şi ,perioadă’, iepurele a ajuns să fie asociat cu ideea de periodicitate, atât lunară, cât şi omenească, şi cu începutul unei vieţi noi atât în cazul tânărului, cât şi al tinerei, şi deci un simbol al fertilităţii şi al renaşterii vieţii. În această calitate, iepurele a ajuns să fie asociat cu ouăle de… Paşte”.
Arheologii au descoperit sculpturi ale zeiţei fertilităţii, Iştar. Ei au găsit-o ţinând un ou în mână şi având un iepure la picioare.
Aşadar, atât iepurele de Paşte, cât şi ouăle de Paşte erau şi sunt simboluri păgâne, aparţinând epocii politeiste antice, simboluri ale fertilităţii.
Pentru cine vrea să se documenteze mai mult, există încă surse de informaţie serioase. Este deajuns să se deschidă Sfânta Scriptură şi se va vedea că iepurele este considerat animal necurat – deci rămâne inacceptabil pentru asocierea cu o sărbătoare la care nu are ce căuta nimic necurat (a se citi Leviticul capitolul 11). Iar despre ouă la moartea lui Isus nici nu poate fi vorba. Iarăşi o aberaţie.
Haideţi să ne întoarcem la credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Aşa ne îndeamnă şi apostolul Iuda, fratele Domnului Isus Hristos:
Iuda 1:3 „Prea iubiţilor, pe când căutam cutot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.”