Ce explicaţie puteţi oferi pentru versetul următor: “Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei 22,21)
Rostind aceste cuvinte, Domnul nostru Isus Hristos a răspuns întrebării care se ridică în mintea oricărui credincios, încurajându-l să-şi plăteascã toate dările, ba mai mult, să-şi îndeplinească toate îndatoririle faţă de stat.
Domnul Isus răspunde aici la o întrebare pusă cu scop de ispitire: „Se cade să plătim bir Cezarului?”
Însă, Învăţătorul Divin, nu numai că nu se lasă ispitit, dar nu se limitează strict la întrebare, ci prin răspunsul Său deschide noi direcţii de gândire celui care întreabă spunând: “Daţi Cezarului ce este al Cezarului” dar “şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”.
Împlinirea datoriilor faţă de stat nu scuteşte pe nimeni să-şi facă datoria faţă de Dumnezeu, şi credincioşia faţă de Dumnezeu nu justifică pe cineva să nu-şi onoreze obligaţiile faţă de stat.
În acest text, mai presus de cele amintite, Isus a dorit să înveţe că biserica şi statul, sunt domenii distincte, Dumnezeu şi Cezarul sunt domni diferiţi şi că ele nu se pot confunda sau amesteca.
În timp ce statul răspunde nevoilor civice ale individului, asigurând condiţii normale de convieţuire socială şi operează cu instrumente specifice, biserica, pe cu totul alte căi, ar trebui să răspundă nevoilor sufleteşti, intime, care dau individului echilibru lăuntric, mulţumirea de sine, capacitatea de a accepta realităţile, lucruri care provin din relaţia pe care acesta o poate stabili cu Dumnezeu.
Atât statul cât şi Biserica, pentru a supravieţui şi a-şi aduce la îndeplinire scopul pentru care există, este nevoie de fonduri. Aceste fonduri vin de la cetăţenii conştiincioşi şi corecţi în relaţia cu autorităţile civile şi cu cele religioase.
Credinciosul trebuie să fie un bun cetăţean şi cetăţeanul trebuie să fie un credincios bun.