Întrebări importante…

şi răspunsuri pe măsură

Toate zilele sunt la fel?

Ce se poate spune despre Romani 14: 5? „Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie pe deplin încredinţat în mintea lui”. În realitate, ce deosebire se poate face între zile? E vorba de ziua de odihnă cumva?

Uneori este de folos să observăm ce nu spune un text biblic în aceeaşi măsură în care trebuie să observăm ce anume spune el.

Versetele 5 şi 6 nu spun nimic nici despre închinare şi nici despre Sabat. Ele vorbesc pur şi simplu despre o zi. Ca să spunem că această zi este Sabatul înseamnă să facem o presupunere nefondată.

Romani 14:1 – dă tonul pentru întregul pasaj, arătând faptul că discuţia se concentrează asupra „părerilor îndoielnice” (sau disputelor îndoielnice) sau concepţii cu privire la chestiuni îndoielnice.

Care ar putea fi domeniile unde putem avea „păreri îndoielnice”? Putem sp avem astfel de opinii personale în ceea ce priveşte Legea lui Dumnezeu? Sigur NU!  Este Sabatul Zilei a Şaptea, cel pus deoparte de Dumnezeu de la creaţiune (Gen.2:1-3) şi aşezat în chiar inima Legii morale (Ex.20:8-11), o chestiune îndoielnică? Cu siguranţă nu !

Cheia pasajului nostru se află în versetul 6 care afirmă: „Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă pentru Domnul mănâncă, pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu”.

Discuţia gravitează în jurul zilelor de post şi nu al zilelor de sabat. Unii creştini iudei credeau că există un merit aparte în a ţine post în anumite zile. Ei Ii judecau pe ceilalţi după propriile lor standarde. Fariseii posteau de cel puţin de două ori pe săptămână şi se lăudau cu lucrul acesta (Luca 18:12).

În Rom. 14, Pavel scoate în evidenţă faptul că a posti sau a nu posti în anumite zile este o problemă de conştiinţă individuală şi nu o poruncă a lui Dumnezeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2019 Întrebări importante...