Care sunt câteva principii de care ar trebui să ţinem cont în ceea ce priveşte ţinuta?
Dumnezeu S-a îngrijit de primele haine ale lui Adam şi ale Evei şi El ştie că noi avem nevoie astăzi de haine corespunzătoare (Mat. 6, 25-33). Noi trebuie să ne bazăm alegerea hainelor noastre pe principiile simplităţii şi decenţei; ele să fie practice, sănătoase şi atractive.
Iată câteva caracteristici distinctive a ţinutei creştinului:
1. Simplă. La fel ca în toate compartimentele vieţii noastre, chemarea creştinului la simplitate se referă şi la felul în care să ne îmbrăcăm. „Mărturia creştină cere simplitate.
Modul în care ne îmbrăcăm demonstrează lumii cine suntem şi ce suntem – nu ca o pretenţie legală transmisă din era victoriană, ci ca o expresie a iubirii noastre pentru Isus Hristos”.
2. De înaltă virtute morală. Creştinii nu vor întina frumuseţea caracterului lor cu un stil de a se îmbrăca ce trezeşte „pofta firii pământeşti” (1 Ioan 2, 16). Pentru că doresc să dea şi altora mărturie, ei se vor îmbrăca şi se vor comporta într-un mod decent, fără să scoată în evidenţă acele părţi ale trupului ce stimulează sexualitatea. Decenţa promovează sănătatea morală. Scopul creştinului este acela de a aduce slavă lui Dumnezeu şi nu omului.
3. Practică şi economică. Pentru că sunt administratorii banilor pe care Dumnezeu i-a încredinţat lor, creştinii vor practica economia, evitînd „aur.
mărgăritare şi haine scumpe” (1 Tim. 2, 9). Cu toate acestea, practicarea economiei nu înseamnă în mod obligatoriu cumpărarea celor mai ieftine haine cu putinţă. Adesea, obiectele de o calitate mai bună sunt, în cele din urmă, mult mai economicoase.
4. Sănătoasă. Nu numai dieta afectează sănătatea unei persoane. Creştinii vor evita stilurile de îmbrăcăminte care nu protejează în mod potrivit corpul sau care strâng; în caz contrar, îmbrăcămintea va face ca sănătatea să se deterioreze.
5. Caracterizată prin farmec şi frumuseţe naturală. Creştinii înţeleg avertizarea împotriva „lăudăroşeniei vieţii” (1 Ioan 2, 16). Referindu-se la crinii de pe câmp, Domnul Hristos a spus că „nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei” (Mat. 6, 29). În acest fel, El a ilustrat că principiile de frumuseţe ale cerului sunt caracterizate de farmec, simplitate, curăţie şi frumuseţe naturală. Etalarea lumească, aşa cum se vede în moda efemeră, nu are nici o valoare în ochii lui Dumnezeu (1 Tim. 2, 9).
Creştinii cîştigă pe cei necredincioşi nu arătînd ca lumea şi comportându-se la fel, ci printr-un mod atrăgător şi înviorător de a fi „altfel”. Petru spunea că soţii necredincioşi „pot să fie cîştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, cînd vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere”. În locul podoabelor exterioare, sfătuieşte el, credincioşii să se concentreze asupra dezvoltării omului „ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3, 1-4). Scripturile ne învaţă:
a. Caracterul dă adevărata frumuseţe. Atât Petru, cât şi Pavel au prezentat principiul de bază pentru călăuzirea bărbaţilor şi femeilor creştine în domeniul podoabelor: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară. în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor” (1 Petru 3, 3). „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletirea de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci în fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sînt evlavioase” (1 Tim. 2, 9, 10).
b. Simplitatea se armonizează cu reînviorarea şi reforma. Când Iacov şi-a chemat familia să se consacre lui Dumnezeu, aceasta a renunţat la toţi „dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi cerceii pe care-i purtau în urechi”, şi Iacov i-a îngropat acolo (Gen. 35, 2, 4).
După apostazia lui Israel cu viţelul de aur, Dumnezeu le-a poruncit: „Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face”. În pocăinţă ei „şi-au scos de pe ei podoabele” (Ex. 33, 5. 6). Pavel declară în mod clar că Scriptura a raportat această apostazie „ca să ne slujească drept pildă (nouă) peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (1 Cor. 10, 11).
c. O bună administrare cere o viaţă de sacrificiu. În timp ce mare parte din omenire este subnutrită, idolul materialismului aşază înaintea creştinilor ispite mergând de la haine, maşini şi bijuterii scumpe, pînă la case luxoase. Simplitatea modului de viaţă şi înfăţişarea aşază pe creştini într-un viu contrast cu lăcomia, materialismul şi ostentaţia societăţii păgâne a secolului al douăzecilea, în care valorile se concentrează în domeniul lucrurilor materiale şi nu al oamenilor.
Având în vedere aceste învăţături scripturistice şi principiile prezentate mai sus, noi credem că nu este potrivit pentru creştini să se împodobească cu bijuterii. Noi înţelegem prin aceasta că purtarea de inele, cercei, lănţişoare la gît, brăţări, funde, butoni de manşetă şi ace de cravată extravagante, cum şi orice alt tip de bijuterii sau podoabe a căror principală funcţie este aceea de etalare ostentativă, nu este necesară şi nu este în armonie cu simplitatea împodobirii cerută de Sfintele Scripturi.