Ce puteţi să spuneţi despre rugăciunea în public? Are Biblia în vedere şi acest aspect?
Rugăciunea publică ar trebui să fie parte componentă a închinării fiecărui credincios. Totuşi, ca timp, aceasta nu trebuie să reprezinte ponderea închinării cuiva.
Biblia conţine câteva versete care ne vorbesc despre rugăciunea făcută în public.
1. Este nevoie de relaţii bune cu ceilalţi ca să putem să ne rugăm (nu numai în public).
Marcu 11:24-25 „De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre.”
2. Rugăciunea publică trebuie să fie scurtă, clară şi la subiect.
Matei 6:5-8 Când vă rugaţi, să nu fiţi că făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns, şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-I cereţi voi.
„În adunarea publică, rugăciunea trebuie astfel înălţată, încât toţi să o înţeleagă; cei care se roagă trebuie să urmeze exemplul dat în frumoasa rugăciune domnească. Aceasta este simplă, clară, inteligibilă, nu lungă şi fără viaţă, aşa cum sunt uneori rugăciunile înălţate în public. Aceste rugăciuni lipsite de duh mai bine n-ar mai fi rostite, pentru că nu sunt decât o formă şi sunt lipsite de putere de viaţă şi nu reuşesc să binecuvânteze sau să zidească.” (E.G.White – Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi – pag. 244)
3. Rugăciunea lungă, care conţine fraze sau expresii inutile, oboseşte pe îngeri şi nu place lui Dumnezeu.
„Nu ar trebui să ne adunăm laolaltă pentru a rămâne în tăcere; Domnul nu-şi va aduce aminte decât de cei care se strâng pentru a vorbi despre cinstea şi slava Sa şi a spune despre puterea Lui; binecuvântarea lui Dumnezeu se va lăsa peste aceştia şi vor fi învioraţi. Dacă toţi ar acţiona aşa cum s-ar cuveni, nu s-ar irosi timp preţios şi nu ar fi nevoie de mustrări pentru rugăciuni lungi şi vorbiri prelungite; tot timpul ar fi ocupat de mărturii scurte, la obiect, şi rugăciuni. Cereţi, credeţi şi primiţi. Există prea multă lipsă de respect la adresa Domnului, prea multă rugăciune care nu este deloc rugăciune, şi care îi oboseşte pe îngeri şi Îl nemulţumeşte pe Dumnezeu, prea multe cereri deşarte, lipsite de sens. Mai întâi, ar trebui să simţim nevoia şi apoi să-I cerem lui Dumnezeu chiar lucrurile de care avem nevoie, crezând că ni le dă chiar în timp ce cerem; şi atunci credinţa noastră va creşte, toţi vor fi zidiţi, cei slabi vor fi întăriţi, iar cei descurajaţi şi cei deznădăjduiţi făcuţi să privească în sus şi să creadă că Dumnezeu este un răsplătitor al tuturor celor care Îl caută cu stăruinţă.” (E.G.White – Scrieri Timpurii – pag. 116)
„Toţi trebuie să simtă ca fiind o datorie creştină să se roage scurt. Spune-I Domnului exact ce doreşti, fără să înconjori toată lumea. În rugăciunea particulară, toţi au privilegiul să se roage atât de lung cât doresc şi să fie cât de expliciţi le place. Ei se pot ruga pentru toate rudele şi pentru toţi prietenii lor. O adunare obişnuită pentru a ne închina lui Dumnezeu nu este locul pentru comunicarea tainelor inimii.
Care este scopul venirii noastre laolaltă? Este acela de a-L informa pe Dumnezeu, sau de a-L instrui, spunându-I în rugăciune tot ce ştim? Noi ne adunăm laolaltă spre a ne educa sufleteşte unul pe altul prin schimb de idei şi simţăminte, spre a aduna putere, lumină şi curaj, prin a cunoaşte speranţele şi aspiraţiile unuia şi ale altuia; şi prin rugăciunile noastre zeloase şi sincere, înălţate prin credinţă, primim reîmprospătare şi vigoare de la Izvorul tăriei noastre. Adunările acestea ar trebui să fie cele mai preţioase momente şi trebuie făcute interesante pentru toţi care au vreo înclinaţie pentru lucrurile religioase.” (E.G. White – Mărturii, vol. 2 – pag. 579)
„Vorbirile şi rugăciunile lungi şi monotone nu-şi au locul nicăieri, mai ales la adunările sociale. Celor îndrăzneţi şi totdeauna gata să vorbească li se îngăduie să înlăture mărturia celor timizi şi retraşi. În general, cei care sunt cei mai superficiali
au cel mai mult de spus. Rugăciunile lor sunt lungi şi mecanice. Ei îi obosesc pe îngeri şi pe oamenii care-i ascultă. Rugăciunile noastre trebuie să fie scurte şi la subiect. Cererile lungi şi obositoare lăsaţi-le pentru cămăruţă, dacă cineva are să prezinte aşa ceva. Lăsaţi ca Duhul lui Dumnezeu să intre în inima voastră şi va mătura toată formalitatea uscată.” (E.G. White – Mărturii, vol. 4 – pag. 71)
4. Închinarea în public nu trebuie să fie o etalare a faptelor bune sau o comparaţie cu ceilalţi.
Luca 18:9-14 A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decît celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.”
5. Atitudinea care place lui Dumnezeu este smerenia sinceră.
Iacov 4:10 Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.