Sfârşit în război mondial?

de | 29 mai 2014
Spread the love

În ultima vreme mă îngrijorez din ce în ce mai mult de războiul din Ucraina. Ar putea ceea ce se întâmplă la vecinii noştri să ne ducă la ultimul război mondial în care să se termine cu pământul? Ce părere aveţi? Ce scrie Biblia?

Întrebarea aceasta îşi are o motivaţie cât se poate de reală. Multe persoane s-au îngrijorat şi încă se mai îngrijorează cu privire la evenimentele din Ucraina. Dar sunt şi cetăţeni care s-au liniştit şi care nu se mai tem de război.

 

În primul rând vreau să subliniez faptul că războaiele nu au existat doar în ultimile secole şi nici măcar doar în era noastră.

În toate timpurile civilizaţia a fost frământată (mai mult sau mai puţin) de războaie. Multe dintre aceste conflicte au avut loc chiar în rândul popoarelor surori. Nu de puţine ori istoria s-a confruntat şi cu războaie civile (în cadrul aceluiaşi popor).

Orice manual de istorie relatează despre războaie… şi nu puţine.

Sfânta Scriptură este destul de bogată în relatări despre războaie. Multe dintre aceste războaie aduceau în urma lor mii, zeci de mii sau chiar sute de mii de morţi. Uneori, aceste cifre reprezentau doar morţii dintr-o singură zi. Raportând cifrele acestea la populaţiile din vremea respectivă am putea afirma că au murit mai mulţi oameni decât în primul sau în al doilea război mondial. Şi toate acestea fără arme de calibrul şi de calitatea celor de astăzi.

2 Samuel 10:18  „Dar Sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Şi David le-a tăiat şapte sute de cai de trăsură şi patruzeci de mii de călăreţi; a lovit şi pe căpetenia oştirii lor Şobac, care a murit pe loc.”

1 Împăraţi 20:29  „Au stat tăbărâţi şapte zile unii în faţa altora. În ziua a şaptea au început lupta, şi copiii lui Israel au omorât Sirienilor o sută de mii de oameni pedestraşi într-o zi.”

2 Împăraţi 19:35  „În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.”

1 Cronici 19:18  „David le-a ucis oamenii de la şapte mii de care şi patruzeci de mii de pedestraşi, şi a omorât pe Şofah, căpetenia oştirii (Sirienilor).”

2 Cronici 28:6  „Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într-o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toţi viteji, pentru că părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.”

Acestea sunt doar câteva relatări biblice, din trecutul Vechiului Testament (înainte de Hristos).

 

Însă Biblia vorbeşte despre sfârşit şi vorbeşte şi despre războiaie şi la viitor.

Interesant este faptul că, în multe ocazii, oamenii asociază aceşti doi termeni. Deşi Biblia pune în acelaşi context „sfârşitul” cu „războaiele”, însă, chiar dacă apar în acelaşi context, nu există o cauzalitate directă între cei doi termeni.

Să vedem ce spune pasajul la care mă refer:

Matei 24:3-8  „El a şezut jos pe muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu Sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.”

Războaiele sunt incluse în listă, dar nu au un loc definitoriu.

Mult mai importante sunt relaţiile interumane. Acestea se vor degrada din ce în ce mai mult şi ura, invidia, răutatea, imoralitatea şi fundamentalismul religios vor produce efecte dintre cele mai nedorite şi mai cumplite.

Matei 24:9-13  „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorâ; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu.  Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.”

Sfârşitul va fi anunţat de o veste bună – Evanghelia:

Matei 24:14  „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”

 

Înainte ca să vină sfârşitul, Dumnezeu vrea să confrunte locuitorii acestui Pământ cu Sfânta Scriptură. Oamenii vor trebui să dea piept cu marile adevăruri pe care Dumnezeu le-a lăsat pe paginile Bibliei. Fiecare va trebui să decidă – ori cu ADEVĂRUL biblic ori cu minciunile tradiţiilor şi datinilor umane.

Apoi va veni sfârşitul – bun pentru cei buni şi cumpit – pentru cei răi.

 

/p

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.