Cum puteţi să explicaţi textele biblice din Coloseni 2:20-23? La ce se referă aici apostolul Pavel? Nu se referă cumva tocmai la cei care fac distincţie între alimentele curate şi cele necurate – aşa cum sunt adventiştii?
Întrebarea aceasta este destul de complexă. Pentru cei care nu cunosc puţintică istorie biblică şi câte ceva despre dezvoltarea doctrinei de-a lungul timpului, acest pasaj este greu de explicat.
Să privim atent asupra pasajului:
Coloseni 2:20-23 Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor, şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gîdilării firii pământeşti.
Primul lucru care trebuie subliniat este că în acest context Pavel se referă la nişte porunci şi învăţături omeneşti, deci nu la ceea ce a poruncit clar Dumnezeu.
În Vechiul Testament, prin Moise, se adunaseră 613 legi – în Tora (ceremoniale, sanitare, civile, administrative, agricole, etc.). Acestea au fost dezvoltate şi explicate în Talmud şi Ghemara. În vremea Noului Testament mai apare un supliment de porunci – astfel se ajunge la aprox. 1050 de precepte. Multe dintre aceste precepte erau inventate de rabini sau de farisei.
Astfel erau legi care reglementau în amănunt respectarea Sabatului (distanţa legală admisă pentru călătorie în ziua Sabatului, greutatea maximă admisă pentru a putea fi purtată, consumul de alimente şi aşa mai departe.)
Al doilea lucru ce trebuie subliniat este faptul că Fariseii şi Rabinii au încercat să instituie o formă puternică de evlavie, dar totul se rezuma de obicei la făţărnicie şi formalism. Chiar Pavel afirmă că acele legi omeneşti: „au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup,”.
Al treilea aspect vizează interdicţia pe care au pus-o unii conducători religioşi de a mânca în anumite perioade anumite alimente (postul ritualic). Pe deasupra, unii au considerat că retragerea din lume poate să ofere un grad mai mare de sfinţenie.
Monahismul şi ascetismul propovăduit de multe ori şi cu mare vehemenţă ca fiind singurul mijloc de a învinge firea pământească este considerat de apostolul Pavel ca total ineficient în lupta împotriva firii pământeşti. El afirmă că acestea „nu sunt de nici un preţ împotriva gîdilării firii pământeşti.”
Domnul Isus Hristos afirmă că Singurul care proteja de Cel rău este Dumnezeu: Ioan 17:15 „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.”
De multe ori poruncile omului au fost considerate prioritare legii lui Dumnezeu:
Marcu 7:8 „Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.”
Marcu 7:9 „El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.”
În concluzie pasajul nu condamnă pe cei care respectă poruncile clare ale lui Dumnezeu cu privire la curăţie sau la alimentaţia poruncită clar de Dumnezeu. El se referă la cei care pun mai presus poruncile omului şi datinile decât voia Domnului.