Conştiinţa

de | 24 martie 2011
Spread the love

Ce este şi ce rol are conştiinţa?

Auzim adesea în jurul nostru afirmaţii de genul: „Nu te mustră conştiinţa?” Sau expresia unei dezamăgiri: „Om fără conştiinţă!”

Dar oare avem noi o imagine a ceea ce este cu adevărat conştiinţa? Sau, ce diferenţă există între conştiinţa creştinului şi cea a necreştinului.

Atunci când facem referire la conştiinţă ne gândim, de obicei, la un anumit for interior care este responsabil cu discernământul dintre bine şi rău. De obicei vrem să ne informeze cu privire la bine.

Oamenii îşi imaginează adesea conştiinţa ca un înger ce le şopteşte mereu să facă binele.

Cert este că ne gândim de obicei la ceva din interiorul nostru, ceva din inima noastră, parte fundamentală a fiinţei noastre.

 

Rolul conştiinţei:

În Scriptură, conştiinţa este adesea definită ca fiind sufletul, sau inima.

Proverbe 20:27 „Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor.” – LUMINEAZĂ

Romani 2:15Ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele.” – MĂRTURISEŞTE

Geneza 42:21  „Ei au zis atunci unul către altul: „Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, când ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.” (vânzarea lui Iosif) – ADUCE AMINTE

Matei 27:3 Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osîndit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor” – ACUZĂ PĂCATUL

Fapte 2:37 „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” – DUCE LA POCĂINŢĂ

1 Ioan 3:21 „Prea iubiţilor, dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.” – OSÂNDEŞTE şi DĂ DIRECŢIE

2 Corinteni 1:12 „ Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.” – DUCE LA CREDINŢĂ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.