Pentru păcatul cu voia se mai putea aduce o jertfă de ispaşire? Care erau păcatele cu voia? Păcatele fără voie oare nu se săvârşeau tot cu voia?
În Biblie se vorbeşte despre păcate la general şi despre păcate fără voie.
Ca să putem înţelege bine ce este păcatul trebuie să căutăm definiţia tot în Biblie. „Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.” (1 Ioan 3:4).
Diferitele cuvinte folosite în Biblie spre a defini şi descrie păcatul conţin următoarele noţiuni:
A. Păcatul este o deviere de la un anumit standard, o călcare a Legii lui Dumnezeu (1 Ioan 3:4). Dacă ne închipuim Legea ca o linie dreaptă care trebuie să fie urmată, orice abatere de pe cale va fi păcat. O astfel de abatere poate fi incidentală sau intenţionată, dar şi într-un caz şi în altul, ea este păcat.
B. Păcatul este o nereuşită, un eşec în atingerea scopului desăvârşirii. Păcatul este ca o săgeată care cade alături de ţintă. Arcaşul poate că a făcut tot ce a putut mai bine, dar lipseşte tăria suficientă de a trage cu arcul spre a da săgeţii puterea de a ajunge la ţintă. Ea a căzut alături.
„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.„ (Romani 3:23).
C. Păcatul este neascultare. Neascultarea este posibilă numai unde există cunoştinţa legii şi a călcării ei. Neascultarea are mai multe grade de vinovăţie, şi Dumnezeu ţine seamă de acest lucru. Dar toate călcările de lege sunt serioase. Cel care stăruie a fi nepocăit va comite probabil păcatul care nu se iartă.
D. Păcatul este o jignire faţă de Dumnezeu. Omul poate păcătui împotriva omului, dar principalul şi cel dintâi păcat al lui este faţă de Dumnezeu. Fiul risipitor a păcătuit grav împotriva tatălui său, totuşi când s-a întors, primele lui cuvinte au fost: Am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta. (Luca 15:18). El a început aşa cum era drept. Oricât de mari au fost păcatele sale faţă de oameni, în primul rând el păcătuise faţă de Dumnezeu. Aşa sunt toate păcatele.
Ce înseamnă „fără voie”?
Adică un păcat sau o act neintenţionat, din nebăgare de seamă, necugetat sau neatenţie – împotriva uneia dintre poruncile lui Dumnezeu. Aceasta se referă în mod deosebit la cele Zece Porunci, dar include şi alte porunci ale lui Dumnezeu.
Sanctuarul întreg, cuprinzând echipamentul lui, preoţia şi ritualul lui avea de-a face cu păcatul. Serviciile gravitau în jurul neascultării omului şi a nevoii lui după mântuire. Dacă n-ar fi fost păcat, n-ar fi fost nevoie de un altar pe care să fie aşezată jertfa, n-ar fi avut loc junghierea animalelor, nici stropirea sângelui, nici facerea ispăşirii. Fără îndoială că ar fi fost un loc unde omul să se poată întâlni cu Dumnezeu, dar slujba ar fi avut cu totul o altă natură.
Jertfele, în complexitatea lor acopereau aproape toate păcatele, cele cu voie sau cele fără voie.
Leviticul capitolul 1 nu vorbeşte despre păcate fără voie ci despre păcate la general.
În fiecare zi, orice om putea să vină şi să-şi mărturisească păcatul înaintea Domnului aducând o ardere de tot (Leviticul capitolul 1:1-4 – „să facă ispăşire pentru el”). Singurele păcate neispăşite erau cele nemărturisite şi netransferate asupra Sanctuarului.
Leviticul capitolul 4 tratează explicit păcatul fără voie.
Răul păcatului nu constă numai în natura faptei săvârşite. Pe deasupra, acelaşi păcat comis de persoane diferite nu este la fel de grav. Cantitatea de lumină primită aduce întotdeauna răspundere diferită, şi acelaşi păcat comis şi de un sălbatic ignorant şi de un om de înaltă civilizaţie trebuie să fie considerat şi judecat, în fiecare caz, dintr-un punct de vedere diferit. În conformitate cu aceaste principii, există o anumită gradaţie în pedepsele impuse pentru păcate comise de cei ce deţin poziţii diferite. În acest capitol se au în vedere patru clase diferite de călcători de lege, şi fiecare este tratat conform cu poziţia sa. Păcatul unei persoane de seamă afectează mai mulţi oameni decât acela al uneia mai puţin însemnate, de aceea el trebuie să fie tratat cu mai mare severitate.
De asemenea, tot în Leviticul, în capitolul 5 sunt descrise jertfele pentru păcatele cu bună ştiinţă (minciuna sub jurământ, stingerea de spurcăciuni, neîndeplinirea unei juruinţe). Versetele 6 şi 7 afirmă că aceste jertfe sunt pentru păcatul făcut şi sunt cu scopul de a aduce ispăşire.
Mântuitorul Însuşi ne asigură că se poate face ispăşire pentru aproape orice păcat (cu voie sau fără voie):
De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor, darhula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. (Matei 12:31).
Lipsa mărturisirii sau respingerea repetată a apelului spre pocăinţă făcut de Duhul Sfânt poate duce la pierderea definitivă a mântuirii.
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9).