Cui şi cum ne închinăm?

Spread the love

Ce este închinarea? Câte tipuri de închinare sunt? Cum trebuie să ne închinăm?

Răspuns:

Închinarea este adorarea, cinstirea, omagiul sau reverența pe care o aducem divinităţii. Ea trebuie să se manifeste printr-o continuă dependenţă de subiectul închinării şi o permanentă ascultare a veneratului.

Din închinare face parte şi rugăciunea, aceasta fiind comunicarea directă cu Dumnezeu.

Închinarea poate fi adevărată, corectă, biblică sau poate fi falsă, incorectă şi inadecvată. Regulile închinării adevărate se găsesc în Sfânta Scriptură.

  1. Închinarea la creaturi sau închinarea la Creator:

Iată ce spune apostolul Pavel:

„Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” (Romani 1:25)

Închinarea la creaturi s-a generalizat în lumea noastră. Oamenii se închină la îngeri (poezia „Înger, îngeraşul meu”), se închină la alţi oameni (la mama Domnului Isus, la profeţi, la regi sau la conducători), se închină la animale sau chiar la obiecte neînsufleţite (idoli sau icoane).

Care sunt specificaţiile biblice cu privire la acest subiect:

„Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!”  (Psalmii 95:6)

Ucenicul Ioan, aflându-se în exil pe insula Patmos, a fost vizitat de mai multe ori de îngeri care i-au vorbit. Bătrânul credincios a dorit să se închine îngerului.

„Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” (Apocalipsa 19:10)

„Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 22:9)

Regula este simplă: toată închinarea să se adreseze exclusiv lui Dumnezeu. Nici îngerii, nici vreun alt „mijlocitor” nu are acest drept, nici măcar mama Domnului Isus (care este moartă):

„Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Timotei 2:5)

  • Închinarea după reguli umane sau închinarea după porunca Domnului

Cel mai elocvent exemplu se găseşte în Biblie, în cartea Genezei, capitolul 4. Cain şi Abel, au adus câte o jertfă. Cain nu a respectat regula divină de a aduce sânge de animal (miel – care îl  reprezenta pe Mântuitorul) ci a adus ca jertfă roadele pământului. Abel a adus jertfă Domnului un miel din turmă.

Răspunsul lui Dumnezeu la aceste sacrificii a fost fără echivoc:

„Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui, dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa.” (Geneza 4:4-5)

Deşi Cain a încălcat principiile închinării, tot el a fost cel care a devenit recalcitrant.

Dumnezeu a dat reguli clare pentru închinare: ziua specială dedicată închinării (Sabatul), locul special dedicat închinării, atitudinea la închinare, ţinuta în timpul închinării, etc.

„Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi, noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:22-24)

Închinarea trebuie să fie în duh şi în adevăr. Ce înseamnă acest lucru?

Isus este Adevărul. El ne este descoperit în Scripturi.

„Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6)

Duhul Sfânt ni-L descoperă pe Mântuitorul.

„Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.” (Ioan 15:26)

„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16:13)

Duhul Sfânt este un ajutor special în rugîciunile noastre. Prin El rugăciunile sunt „adaptate” după voia Domnului.

„Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” (Romani 8:26)

„Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt.” (Iuda 1:20)

  • Închinarea de formă sau o închinare plină de evlavie:

Vorbind despre zilele noastre, Pavel a profetizat:

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” (2 Timotei 3:1-5)

Forma de evalvie caracterizează lumea noastră secularizată. Aceasta înseamnă că nu punem inimă, că facem aproape totul de formă.

În vechime oamenilor li s-a cerut să aducă jertfe. Astăzi închinarea, deşi este guvernată de aceleaşi principii, are în centru jertfirea de sine:

„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1)

Închinarea trebuie să fie plină de respect şi într-o atitudine de umilinţă.

„Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”. (Evrei 12:28)

Revelaţia vorbeşte despre Dumnezeu. Închinarea vorbeşte despre răspunsul omului la tot ceea ce a făcut Creatorul şi Răscumpărătorul.

„Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (1 Timotei 3:14-17)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.