Ce vrea să spună Apoc. 6:9-11 atunci când descrie sufletele de sub altar strigând cu glas tare şi zicând: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru”?
Personificarea este o metodă biblică de descriere a situaţiilor printr-un limbaj simbolic.
După ce Cain l-a ucis pe Abel, Domnul i-a spus lui Cain: „Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine” (Gen. 4:10). Vorbea într-adevăr sângele lui Abel? Nu! Nu în mod literal. Limbajul comunică aici dragostea statornică a lui Dumnezeu, grija Sa delicată pentru martirul Său Abel, precum şi responsabilitatea lui Cain pentru actul lui păcătos.
În acord cu Evrei 12:24, „Sângele lui Isus vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel”. El comunică iertare, milă şi răscumpărare. Cu siguranţă că sângele lui Isus nu vorbeşte în mod literal. Limbajul comunică mesajul de salvare al lui Dumnezeu.
În Apocalipsa cap. 6 Dumnezeu vrea să spună, în mod clar, că El nu i-a uitat pe martirii Săi, credincioşi de-a lungul secolelor. În mod simbolic, sângele lor strigă ca Dumnezeu să aducă dreptate asupra persecutorilor lor şi să-i răsplătească pe cei credincioşi cu viaţa veşnică.
În Biblie cuvântul „suflet” înseamnă adesea „persoană” sau „om” (Rom. 13:1; Ezech. 18:4; Fapte 27:37). El mai înseamnă şi viaţă (vezi Evr. 13:17; 1 Pet. 4:19; Mat. 10:28).
Astfel, Apoc. 6:9 poate fi citit astfel: „vieţile celor martirizaţi pentru Isus, asemenea sângelui lui Abel, strigă din pământ după dreptate”. Va exista o judecată finală şi Dumnezeu însuşi va pune ordine în toate lucrurile!
Dar până atunci toţi martirii „aşteaptă”.