Cum putem fi fericiţi în familie? Ce trebuie să facem pentru aceasta?
Pentru că sunt foarte multe impedimente care stau în calea fericirii şi în ciuda faptului că este nevoie de aşa un efort ce trebuie depus pentru a păstra o relaţie de căsătorie, mulţi se întreabă dacă merită. Alţii nu mai pot crede că există cupluri care au reuşit să aibă o viaţă de căsătorie fericită şi împlinitoare.
Sunt mulţi care întreabă care ar fi soluţia ca în familiile lor să fie bine, să fie pace, să fie dragoste şi înţelegere.
Iată câteva elemente esenţiale într-o familie care vrea să suprevieţuiască peste ani:
MATURITATEA
Dacă cel mai mare impediment în calea fericirii conjugale este egoismul, primul pas spre o viaţă de căsătorie fericită şi împlinită îl reprezintă maturitatea – spune Tim LaHaye (2002). Maturitatea se defineşte prin echilibrul emoţional şi lipsa de egoism a partenerilor. Fără aceste calităţi, în primii ani de căsătorie în mod special se pot naşte o serie de conflicte de interese.
Când doi tineri obişnuiţi să ia decizii bazate doar pe nevoile şi dorinţele lor trebuie să înveţe să ţină cont şi de nevoile celuilalt, se pot naşte o serie de conflicte, în funcţie de gradul de maturitate al partenerilor. Acesta se poate determina şi în funcţie de motivul pentru care fiecare dintre parteneri a intrat în relaţia de căsătorie: pentru a scăpa de situaţia nefericită de acasă, pentru că s-au săturat ca părinţii să le spună tot timpul ce să facă, pentru că au vrut ca cineva să-i iubească. Toate acestea sunt motive imature pentru a începe o căsnicie şi dacă pe cei doi nu-i leagă şi o dragoste lipsită de egoism şi care nu caută doar interesul propriu, problemele nu vor întârzia să apară.
Tinerii ar trebui să se căsătorească cu scopul de a-şi face partenerul fericit, neaşteptând nimic în schimb. Propria maturitate va determina în timp creşterea în maturitate şi a partenerului, deschizând cheia spre o viaţă de căsătorie fericită şi împlinită.
DRAGOSTEA
Am întâlnit mulţi tineri care doreau să se căsătorească, dar refuzau sfatul sau ajutorul oricui, susţinând sus şi tare: „Dar noi ne iubim!“ Probabil că acesta este cel mai popular, dar şi cel mai puţin înţeles termen. În mod car, este legat şi de maturitate, deoarece dragostea presupune lipsa de egoism şi dăruirea necondiţionată, fără a aştepta ceva în schimb, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără un anumit grad de maturitate. Dumnezeu cere şi soţiilor să-şi iubească soţii (Tit 2:4), dar cere în mod special bărbaţilor să-şi iubească soţiile ca pe trupurile lor (Ef.5:25, 28, 33), şi este imposibil ca o soţie care este iubită în acest mod să nu întoarcă dragostea soţului ei.
COMUNICAREA
Dragostea presupune şi cunoaşterea partenerului de căsătorie, iar cunoaşterea nu se poate realiza fără comunicare. În general, cuplurile necăsătorite sau căsătorite de curând înţeleg acest lucru şi nu au probleme de comunicare. Totuşi, după o perioadă, această capacitate de a comunica eficient dispare, lăsând loc conflictelor nerezolvate, certurilor explozive sau, dimpotrivă, lipsei de comunicare. Multe cupluri, în special cele de vârsta a doua, nu au învăţat niciodată să comunice şi se mulţumesc cu o căsnicie de mâna a doua, deoarece nu sunt dispuse să depună nici un efort.
Există mai multe piedici în calea unei comunicări eficiente între parteneri. Probabil că cea mai mare piedică o constituie auto-protecţia. Ştim că, în timp ce comunicăm, ne facem vulnerabili în faţa partenerului şi atunci preferăm să ne protejăm imaginea proprie, emoţiile şi sentimentele.
O modalitate de exprimare a auto-protecţiei o reprezintă mânia explozivă. Când partenerul ne descoperă o slăbiciune, căutăm repede să ne protejăm, comunicându-i că, dacă se apropie mai mult de noi, vom exploda.
Dacă în general bărbaţii tind să folosească această armă, femeile se apără într-un mod mai subtil şi aparent mai nevinovat, dar în realitate mai dăunător, pentru că nici măcar nu este conştientizat ca atare. Femeile izbucnesc în lacrimi când sunt confruntate cu neajunsurile lor, transmiţând acelaşi mesaj: „Nu-mi dezvălui slăbiciunile, pentru că te voi face să te simţi prost pentru asta şi voi începe să plâng!“ Bineînţeles, nu de fiecare dată când o femeie plânge o face pentru a se auto-proteja. Bărbaţii trebuie să înveţe să distingă între lacrimile de auto-protecţie şi cele cauzate de emoţie, stres, bucurie sau supărare.
Cea de-a treia armă de apărare este tăcerea sau închiderea în sine. Aceasta este o armă deosebit de periculoasă şi este alimentată în special de mânie. Din nou, această tactică este folosită cu precădere de bărbaţi pentru a-şi pedepsi soţiile într-un mod mai subtil, dar este foarte dăunătoare relaţiei şi întristează pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:30-32). Nici un soţ sau o soţie nu poate spune că are pe Duhul Sfânt şi în acelaşi timp să ţină mânie pe partenerul de căsătorie, pedepsindu-l prin lipsa de comunicare.
RUGĂCIUNEA
„Rugăciunea este cel mai bun mijloc de comunicare dintre doi oameni“, susţine Tim LaHaye (2002), care a văzut multe cupluri complet transformate odată ce au început să se roage împreună. Acesta este un pas important în calea spre fericirea în relaţia de căsătorie. Cineva spunea odată: „Nu te poţi certa cu femeia cu care te rogi în fiecare zi.“ Dacă ar înţelege importanţa şi beneficiile rugăciunii, mult mai multe cupluri s-ar bucura de o relaţie armonioasă şi de o comunicare reală.
ISUS HRISTOS
Dacă cei doi parteneri au amândoi o relaţie personală şi reală cu Hristos, atunci vor avea o relaţie bună şi unul cu altul. Nici o căsătorie care nu Îl are în centru pe Hristos nu va experimenta binecuvântarea lui Dumnezeu peste acea relaţie. Hristos sfinţeşte relaţia dintre cei doi parteneri şi vrea ca ei să se bucure unul de altul: „…bucură-te de nevasta tinereţii tale(…); fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!“ (Prov.5:18, 19) Fără îndoială, Hristos reprezintă cea mai importantă cheie spre fericirea în căsătorie.